joomla

Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți

Arrow up
Arrow down
Menu

REAL TV online

Festivalul “ Alese perle pentru mama”

CUNUNI ÎNMIRESMATE DE DRAGOSTE PENTRU MAME

   Ca şi ochii care nu se văd, vocile mult timp neauzite se uită. Însuşind bine acest adevăr, Iurie Levcic îşi scoate în lume tinerele talente, crescute şi modelate de câţiva ani buni, cu îndemânare de giuvaiergiu, la Centrul său pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti. A devenit deja o tradiţie înrădăcinată în activitatea sa de animator al vieţii culturale ca în a treia duminică după Paşti, când creştinătatea cinsteşte vrednicia femeilor Mironosiţe, să ne invite la spectacolul discipolilor săi, care încep să devină şi ei purtători ai unor miruri miraculoase. Or, copiii adunaţi în constelaţia „Perlei” sunt ca nişte flori de primăvară, ce-şi revarsă gingaş mireasma, aidoma mirului binecuvântat.

   Concertul de dare de seamă, susţinut şi primăvara aceasta în Duminica Mironosiţelor de ansamblul „Perla”, precum şi de oaspeţii Centrului, artişti îndrăgiţi şi mult aşteptaţi de public, a fost consacrat pe bună dreptate în exclusivitate mamelor. Nu zic, sunt şi unii taţi interesaţi să-şi vadă copiii printre steluţele scenei, dar aceştia pot fi număraţi pe degete. Toată lauda şi recunoştinţa, armonios îngemănate în dor de cântec şi imnuri de preamărire, au fost aduse mamelor – de la interpreţii cei mai mici, care abia învaţă să îngâne cuvintele, şi până la cântăreţii consacraţi, cu tâmplele atinse de melancolia toamnelor.

   Feerica împlinire, realizată de odoraşele mamelor dornice de a creşte mari artişti, a debutat cu melodii intonate de grupul de bază, urmat de freamătul celor mai plăpânde mlădiţe – perle ce abia-abia îşi anunţă strălucirea. Lipsiţi de complexele şi emoţiile fireşti celor mari, aidoma mieilor zburdalnici scăpaţi la iarba fragedă, ei au vestit că „Vine, vine primăvara”. În corul de angelice voci, cu mai multă cutezanţă dădea tonul micuţa Georgiana Deliu, înviorându-şi cântarea cu elemente vioaie de dans.

   Un element surprinzător, care mărturiseşte maturizarea şi prestanţa artistică a celor două grupuri ale ansamblului vocal-folcloric „Perla”, este noua vestimentaţie. De-acum copiii nu mai apar în spectacole fiecare în ce-şi găseşte sau în costume-kitschuri, „modernizate” după fala de prost gust, ci sunt gătiţi toţi unul ca unul în veritabilul port românesc.

   Perioada ce s-a scurs de la ultima întâlnire cu publicul cernăuţean le-a adus câtorva dintre cei mai promiţători solişti recunoaşterea publicului din România şi distincţiile unor prestigioase concursuri din Patria istorică. Astfel, Diana Chişcan, protagonista piesei de muzică uşoară „Mamă, tată, am nevoie de voi”, a luat premiul I la Festivalul „Ofranda sufletului” din Târgu-Mureş, Vasile Gavriliuc, „flăcău” nesăţios de veselie, cu căciula pe-o ureche, care-şi cântă numele şi invită lumea cu foc la horă, a cules aplauze nenumărate prin Sibiu şi Alba Iulia, iar Carina Pascari a câştigat premiul I în nominalizarea „domnişoara-talent” din cadrul concursului regional „Mini-miss a Bucovinei”. În spectacolul de duminică Carina, susţinută de dansatoare de seama ei, şi-a etalat talentul de mică zână prefăcută de razele soarelui primăvăratic într-o zglobie buburuză. Ceva mai târziu a apărut şi „romaniţa” Alexandra Ionaşcu, împletind în ritm modern, o coroniţă de dragoste pentru mamele bune şi scumpe. Printre cei care, crescuţi la şcoala artistică a lui Iurie Levcic, au prins curaj să-şi ducă cântecul mai departe se impune Nicolae Certuşchin. În aceste zile băiatul se pregăteşte să plece la Doneţk, la festivalul copiilor „Rouă curată”.

   În contrast răscolitor cu torentele de voie bună din care ne inunda veselia melodiilor interpretate de Teodor Glâzan, Cristina Garabagiu, Ana Apetrachioae, Biatris Şodrânga, Marin Paduri, a răsunat vocea Cristinei Florea, aprofundată de tristeţea tulburătoare a mamelor rămase singure, „ca o ramură pustie”. Dulce şi melodios şi-a cântat dorul neadormit de măiculiţa Sergiu Teodorescu, adieri uşoare de melancolie plutind şi printre trandafirii împletiţi în cununa cântecului de Adina Şurubar, cu o piesă ce evocă datoria fiilor de a răspunde la chemarea mamelor. Interesant pare a fi faptul că şi unii ucraineni sunt atraşi şi doresc să evolueze alături de copiii noştri, semnificativ fiind cazul Marianei Melnik din satul Ivanivţi, raionul Chelmeniţi. Mare cât un degeţel, Andreea Asiminicesei din Botoşani a devenit o prezenţă nelipsită la spectacolele „Perlei”. Adusă de mărinimoasa doamnă Doina Popa, una dintre partenerii de proiect ai lui Iurie Levcic, Andreea a realizat o surprinzătoare schimbare de imagine, interpretând cu fermecătoare gesturi teatrale o romantică piesă despre aventurosul tangou argentinian.

   De menţionat că nici din acest spectacol n-au lipsit surprizele cu mesaj de la muza comediilor lui Vasile Alecsandri. După ce ne-a distrat la „Mărţişor” cu voiajul faimoasei Chiriţoaia prin Paris, Mihaela Paşcanu din Mihoreni ne-a dovedit că dragostea ei pentru arta teatrală nu-i doar o pasiune de ocazie. Transcendând în chipul doftoroaiei Angheluşa, ea ne-a dat sfaturi admirabile contra tuturor bolilor şi mai ales nu s-a zgârcit să ne înveţe cum să scăpăm de urât. Nu ştiu ce profesori ai artei dramatice are această încântătoare fetiţă la Mihoreni, însă e evident că comoara ei de talent înnăscut este măiestrit lustruită.

   La sigur, cei care şi-au petrecut după-amiaza din Duminica Mironisiţelor alături de artiştii „Perlei” încă mult timp nu vor suferi de urât, având în faţa ochilor chipul şi purtând în suflet ecoul vocii Mariei Plantus, una dintre cele mai strălucitoare bijuterii din şiragul tinerelor talente lansate de Centrul lui Iurie Levcic. Pe aceeaşi undă de promovare îşi croieşte calea şi Alina Bosovici, şi Ala Caştelean, care ne-au dăruit clipe revelatorii cu melodii de suflet. Iar fără Grigore Gherman orice concert ar pierde din farmec şi valoare, el reuşind să fie aşteptat şi să ne cucerească inimile nu mai puţin decât consacraţii Gică Puiu sau Nicolae Mintencu, care ne-au amintit de mărgăritarele folclorice ce le reprezintă ascensiunea artistică.

   O vădită desăvârşire a artei coregrafice au demonstrat dansatorii colectivului „Dor bucovinean”, învredniciţi să evolueze aproape pe tot parcursul spectacolului şi să pună în valoare momentele muzicale oferite de aleşii oaspeţi din România, interpreţii Veronica Galan şi Alexandru Dumbravă, care au ridicat sus paharul de voie bună cu „Smărăndiţa cea frumoasă” şi „Ionel din Dorohoi”, dar n-au ocolit nici valul de tristeţe, căci aşa ne trece viaţa – când veselindu-ne în dulceaţa cântecului, când resemnându-ne în amarul lacrimii...

Maria TOACĂ

PARTENERI: