joomla

Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți

Arrow up
Arrow down
Menu

REAL TV online

Gânduri pentru EMINESCU

Foto: Sergiu Nicorici Foto: Sergiu Nicorici

   De multe ori, când îi recitesc versurile, îmi dau seama că prin cuvântul pe care l-a scris a trăit, a respirat şi creat opere cu o valoare inestimabilă. Locul celest, de unde acum 125 de ani a căzut Luceafărul literaturii româneşti şi astăzi emană lumină cu esenţă literară profundă. El ne-a învăţat să iubim, să nu ne sfiem să privim lumea înconjurătoare prin prisma sufletului şi a inimii, să nu ne ruşinăm să fim naivi, să percepem viaţa aşa, cum simţim, pentru că numai astfel vom ajunge la extrema fericirii. El a fos şi este poetul nepereche – Mihai Eminescu.

   În cinstea celui, care cutreierând pământul bucovinean a lăsat o urmă de dor, ce mai mult de un secol persistă în Ţara Fagilor, care a îmbogăţit străzile oraşului Cernăuţi cu locuri, ce astăzi le numim eminesciene şi de unde mai cultivăm câte o bucăţică din rămăşiţele lui culte, ne-am adunat cu toţii la „tânărul” lui chip din piatră, pentru a-i aduce omagiul etern. Duminică, 15 iunie, la monumentul lui Mihai Eminescu din centrul oraşului Cernăuţi răsunau cântece patriotice în interpretarea Corului „Dragoş Vodă”. În prezenţa celor mai fideli admiratori ai creaţiei lui Eminovici au răsunat mesaje, ce au subliniat importanţa personalităţii lui în universul românesc. Multe flori s-au ofilit în ziua aceea la monumentul lui Mihai Eminescu. Era ziua, când a plecat fără să se mai întoarcă, ziua când a secat izvorul versului eminescian.
   Memoria eternă a poetului a fost comemorată şi la alte manifestări, organizate în ziua respectivă de Societatea „Mihai Eminescu”.

Svetlana URSU "Cuvântul Adevărului"

  • Evaluaţi acest articol
    (4 voturi)

Lasă un comentariu

Login pentru a posta comentarii
înapoi la partea de sus

PARTENERI: