joomla

Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți

Arrow up
Arrow down
Menu

REAL TV online

„VISE PRINTRE STELE”


R E G U L A M E N T U L
privind organizarea Festivalului-concurs internaţional de muzică ușoară „VISE PRINTRE STELE” ediţia a VIII-a

Cernăuţi 15 -18 octombrie 2015

Festivalul „VISE PRINTRE STELE” este un concurs de interpretare și creaţie, care îşi propune să încurajeze creaţia de cântece pentru copii şi să contribuie la descoperirea şi lansarea de tineri interpreţi de muzică uşoară şi instrumentală, atât din Ucraina, cât şi de peste hotare. Totodată, festivalul îşi propune să readucă în atenţia turiştilor vechiul oraș Cernăuți, precum şi zona de Nord a Bucovinei, care merită sa fie cunoscută si apreciată peste hotare.
Festivalul are ca obiectiv principal încurajarea tinerelor talente în domeniul interpretării muzicale, oferind copiilor şi tinerilor posibilitatea exprimării artistice, iar creatorilor amatori şi profesionişti, posibilitatea lansării unor noi şlagăre pentru copii şi tineri.
Prin schimburile cultural-artistice care se vor realiza, dorim legarea unor strânse prietenii între copiii participanţi.
I. ORGANIZATORII :
- Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi;
- cu sprijinul Primăriei oraşului Cernăuţi și a Centrului Regional pentru Educație estetică ”Tineretul Bucovinei”.
II. SCOPUL CONCURSULUI:
- Cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de diversitatea culturală şi naţională, de valorile morale şi estetice;
- dezvoltarea şi emanciparea comunicării interumane prin interpretarea şi receptarea muzicii universale de toate genurile;
- afirmarea şi lansarea tinerilor interpreţi, stimularea valorilor interpretative în vederea plasării lor în elita muzicală internaţională.
III. SECŢIUNILE DE CONCURS
Participanţii se înscriu în concurs urmărind următoarele genuri muzicale:
Secţiunea INTERPRETARE VOCALĂ:
Participanţii vor prezenta două piese din repertoriul universal sau creaţie proprie (una în limba țării pe care o reprezintă) durata maximă admisă de juriu – 3, 5 minute/cântec.
Cântecul al doilea va fi interpretat în Spectacolul de Gală (doar laureații și diplomanții).

Concurenţii admişi, care sunt proprietarii cântecului, vor încheia prin intermediul însoţitorului un contract, prin care renunţă la orice pretenţii materiale privind difuzarea audio şi video în timpul şi după desfăşurarea festivalului.

Concurenţii care nu au acordul scris al autorilor cântecului vor trimite un act notarial prin care se obligă să suporte eventualele pretenţii materiale, solicitate de proprietari.

IV. CONDIŢIILE DE PARTICIPARE

La festival participă copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 6 și 21 ani (de orice naţionalitate, copii cu dezabilităţi) care se vor împărţi în patru categorii de vârstă: 1) 6 – 8 ani; 2) 9 – 12 ani; 3) 13-16 ani; 4) 17 – 21 ani;
Pentru preselecţie concurenţii trebuie să trimită pe e-mail sau prin poştă (pe CD).
- Două piese - pozitiv, cu caracter diferit, piesele să reprezinte propunerea de concurs, pentru care optează în cazul calificării în finală. Piesele pot fi din creaţia româneasca sau internaţională, adecvate vârstei concurentului;
- fișa de înscriere completată (copie);
- copia certificatului de naştere sau a cărţii de identitate (copie);
- o fotografie artistică color în format jpeg. (prim-plan);
- cota de participare pentru concurenţi: cei din Ucraina - 300 de grivne, din străinătate - 50 de Euro (50 de Euro pentru fiecare concurent va costa cazarea cu pensiune completă pentru tot sejurul). Concurenții invitați de organizatori în cadrul altor concursuri sunt scutiți de taxa de participare.
Perioada de înscriere: 1 aprilie – 1 octombrie 2015.
Dosarul poate fi prezentat și la sediul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovareа Culturii Tradiţionale Româneşti, Cernăuţi, la adresa or. Cernăuţi, str. 28 iunie, nr. 7 sau pe e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. ori Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. .
Rezultatele preselecţiei vor fi afişate pe site-ul Centrului www.artbuc.cv.ua în data de 10 octombrie 2015.

Precizare:   Concurenţii din afară se pot înscrie, pentru început, trimiţând documentele necesare, poza si piesele în pozitiv, urmând ca în ziua etapei finale sa achite taxa de participare şi să prezinte suportul muzical pe CD cu melodiile propuse pentru concurs, fără vocea concurentului.

Ordinea de intrare în concurs este hotărâtă de organizator şi nu poate fi supusă contestării.

Materialele prezentate pentru preselecţie nu se returnează.
Cerinţele faţă de cântec:
a). Să fie adecvat vârstei şi temperamentului concurentului, iar textul să exprime preocupările şi aspiraţiile interpretului;
b). melodia şi orchestraţia să fie moderne;
c). nu se admit prelucrări din repertoriul muzicii culte, simfonice, operă, jazz, etc.
V. CRITERII DE JURIZARE
a). Evoluţia, corespunderea pieselor particularităţilor de vârstă şi temperamentale (melodie şi text) să exprime preocupările şi aspiraţiile interpreţilor, elemente originale;
b). calităţi vocale şi interpretative: intonaţie, claritate timbrală, amplitudine vocală, dicţia şi emisia vocală;
c). stil interpretativ, expresivitatea melodiei şi conţinutului textului, costumaţie, ţinută adecvată.
Aprecierea concurenților se va face de către fiecare membru al juriului cu note de la 5 la 10, pe un formular special, imediat după interpretarea piesei în concurs.
Dacă un concurent va cântă melodia unui compozitor aflat în juriu, acel membru al juriului nu va avea voie să noteze concurentul respectiv.
Dacă un concurent va cântă o melodie din repertoriul unui interpret aflat în juriu, acel membru al juriului nu va avea voie să noteze concurentul respectiv.
Dacă un concurent este elevul unuia dintre membrii juriului, acesta din urmă nu va avea voie să noteze concurentul respectiv.
Deciziile juriului de preselecţie şi concurs sunt irevocabile şi nu pot fi contestate.
Numărul de concurenţi, pentru etapa finală, va fi stabilit de organizatori în funcţie de valoarea concurenţilor.
VI. OBLIGAŢIILE PARTICIPANŢILOR
- Să respecte clauzele regulamentului Festivalului;
- să semneze contracte pentru difuzare şi de cesionare a drepturilor de difuzare, stabilite de organizatori;
- laureaţii care nu sunt prezenţi la Gala de decernare a premiilor sunt descalificaţi.
- Orice abatere de la obligaţiile enumerate, duce automat la eliminarea din concurs, fără drept de apel.
Fiecare concurent prezent la concurs va primi o mapă cu: DVD- ul cu evoluţia sa în Festival, programul Festivalului, ecuson, materiale publicitare...
VII. OBLIGAŢIILE ORGANIZATORILOR
• Să afişeze pe site-ul Festivalului – www.artbuc.cv.ua, până la data de 10 octombrie 2015, numele şi prenumele concurenţilor admişi în finală;
• să asigure sala de repetiţii şi spectacol;
• să asigure spaţiul necesar pentru pregătirea înaintea intrării în scenă a concurenţilor;
• organizatorii nu-şi asumă responsabilitatea în privinţa drepturilor de autor ale pieselor prezentate în concurs.
VIII. ACORDAREA PREMIILOR (cu sprijinul sponsorilor)
Marele premiu „STEAUA DE VIS”
Trofeul Internaţional « STEAUA DE VIS» se va acorda unui singur concurent, indiferent de categoria de vârstă, care prin evoluţia sa a reuşit să se evidenţieze în mod cu totul deosebit .
Premiu I ; Premiu II ; Premiu III ; 2 mențiuni - pentru fiecare categorie de vârstă.
Premiul de popularitate. Premii speciale.
Se pot acorda şi premii speciale în funcţie de opţiunile presei, posturilor de televiziune şi radio sau organizaţiilor de profil, sprijinite de sponsori.
Pentru informaţii suplimentare sunaţi la: +38 093 409 37 11 și +38-050-906-00-99 sau scrieţi la adresa: 58002, Cernăuţi, str. 28 iunie nr.7

  • Evaluaţi acest articol
    (4 voturi)

Lasă un comentariu

Login pentru a posta comentarii
înapoi la partea de sus

PARTENERI: